Living

Gina Pistol probleme cu mâncarea în Asia: „Am mâncat o zi, două, trei, patru, cinci, o săptămână, dar pe urmă...”

nicoleta.ispasescu
May 2, 2018 13:49 PM

Frumoasa Gina Pistol este prezentatoarea emisiunii „Chefi la cuțite” de cinci sezoane deja și l-au filmat și pe cel de-al șaselea, dar și prezentatoarea emisiunii „Asia Express”. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Gina este o gurmandă, dar chiar și așa lucrul ăsta nu și-a pus amprenta pe silueta ei: „Mie-mi place mâncarea și ea mă place pe mine”.

Obișnuită să facă mult sport, vedeta ne-a declarat că programul nu îi permite neapărat să aibă o alimentație corectă și disciplinată întotdeauna pentru că depinde de alte persoane: „Mie-mi place mâncarea și ea mă place pe mine. Îmi place orezul, îmi place noodles-ul. Săraca antrenoarea mea Carmen tot așteaptă să mă reîntorc pe drumul cel bun pentru că…trebuie să fii un pic organizat, și din păcate nu sunt eu cea care își face programul. Programul meu este impus de alții și încerc oarecum să găsesc un echilibru”.

Obinșuită cu tot felul de delicatese pe care le preparau concurenții emisiunii „Chefi la cuțite”, Gina ne-a mărturisit că i-a fost destul de greu să mănânce aceleași feluri de mâncare săptămâni la rând și că  i-a fost destul de greu în această privință. Plus de asta, este bineștiut faptul că bucătăria asiatică conține tot felul de condimente și arome străine gusturilor românilor : „Dar în Asia, de exemplu, pentru că a fost foarte obositor pentru toată lumea, am mâncat o zi, două, trei, patru, cinci, o săptămână orez, noodles, ne-a plăcut, eram încântați, dar pe urmă…după zece zile nu mai suportam orezul și noodles-ul. Au tot felul de condimente. Pâinea în Asia, de exemplu, pe unde am mâncat noi, e dulce, zici că-i cozonac. Noi suntem obișnuiți cu gustul nostru, știi…și e ciudat. E ok când mergi o dată pe săptămână la un restaurant cu specific vietnamez, știi, e ok, dar după să mănânci în fiecare zi numai asta…Norocul meu că am mai găseam fructe, cel puțin în Vietnam și Thailanda ananas peste tot și nucă de cocos și mâncam de câte ori aveam ocazia”.

A avut și probleme de sănătate!

Deși nu a fost concurentă a emisiunii „Asia Express” și nu a fost nevoită să treacă prin probele grele de acolo, Gina a avut de suferit din cauza unor reacții adverse la mediul de acolo: „În Vietnam în prima săptămână am avut o dereglare hormonală și de la vaccinuri și nu pot să-mi dau seama de la ce anume…și am avut așa o reacție super ciudată, ziceai că îmi retrăiesc pubertatea în Asia, dar mi-am revenit imediat. Nu pot să zic că m-am îngrășat doar că se simte într-adevăr dacă nu faci sport, cum eram eu obișnuită… Nu pot să zic că arăt rău, că n-arăt rău, dar nu arăt ca atunci când mancam ce trebuie”. 

Cu toată mâncarea nesănătoasă și haosul din timpul emisunii, Gina a reușit totuși să se mențină la greutate normală. Vedeta de televiziune este de părere că: „Asta cu „de mâine” e o păcăleală. Te păcăleai singur cu „de mâine”. Nu. Dacă vrei să schimbi ceva la tine, schimbă de acum”.