News

Ce invitați vor lipsi de la nunta Prințesei Eugenie?

andreea voicu
August 20, 2018 13:40 PM

Nunta regală a Prințesei Eugenie cu Jack Brooksbank are potențialul de a deveni un eveniment plin de vedete, potrivit harpersbazaar.com. Asta se datorează atât faptului că Brooksbank este ambasadorul brandului de tequila creat de Ceorge Clooney, cât și listei lungi de prieteni faimoși ai Prințesei Eugenie. Așadar, lista invitaților pentru a doua nuntă regală a anului 2018 este cel puțin spus impresionantă.

Pe aceeasi temaPantalonii cargo, noua obsesie pentru anul 2018

Ceremonia nunții va avea loc la Capela Sf. Gheorghe din Windsor, Anglia, aceeași locație în care Prințul Harry și Meghan Markle s-au căsătorit la începutul acestui an.

Ce va purta mireasa? „Nu am să spun nimănui cine îmi crează rochia, dar pot spune că este un designer britanic”, a declarat Eugenie într-un interviu recent, potrivit news.com.

Kate Middleton a purtat o rochie Alexander McQueen creată de Sarah Burton, Meghan Markle un design Givenchy creat de Clare Waight Keller.

Potrivit mai multor rapoarte, câțiva membri ai familiei regale ar putea rata nunta Prințesei Eugenie. Iată tot ce se știe până acum despre cei care ar putea sări peste eveniment:

Prințul Philip ar putea să nu fie prezent

De mult se zvonea că Prințul Philip este posibil să nu ajungă la nunta nepoatei sale. Motivul? Aparent, soțul Reginei ar avea o neînțelegere îndelungată cu mama prințesei Eugenie, Sarah Ferguson. Potrivit people.com, pentru că prințul Philip „face ceea ce vrea”, este foarte posibil ca acesta să nu participe la nunta prințesei Eugenie de pe 12 octombrie.

Kate Middleton ar putea să nu participe

Ducesa de Cambridge ar putea lipsi de la nunta Prințesei Eugenie din cauză că data ceremoniei poate coincide cu data în care sora acesteia, Pippa, va naște primul ei copil. Este de așteptat ca Ducesa să vrea să-i fie alături.