Fashion

Regina Letizia, surprinsă într-o altă ținută reciclată

iulia.statie
February 2, 2020 10:00 AM

Pentru al treilea eveniment oficial important din 2020, Regina Letizia a Spaniei a demonstrat încă o dată că poți să arăți chic și cu o ținută reciclată.

Pe aceeasi temaCui îi stă mai bine: Meghan Markle vs. Regina Letizia a Spaniei

La o săptămână după ce aceasta a apărut într-o rochie superbă albastră, Regina a optat pentru a purta din nou una dintre cele mai frumoase piese vestimentare din garderoba sa: o fustă cu imprimeu floral semnată Carolina Herrera.

Letizia, în vârstă de 47 de ani, a asortat fusta cu o bluză într-o nuanță de roșu marca BOSS (un brand adorat de Regină) și cizme înalte. La fel ca de obicei, coafura și machiajul au fost într-un stil extrem de natural, pentru a pune accent pe look-ul obținut.

Regina Letizia, surprinsă într-o altă ținută reciclată

În timpul evenimentului (la care a participat fără soțul ei, Regele Felipe), aceasta a afișat un aer distins și a întâmpinat vizitatorii în Palatul Zarzuela din Madrid cu zâmbetul pe buze.

Deși se pune presiune pe femeile din Casele Regale pentru a-și schimba garderoba constant, ultimele ținute ale Letiziei au demonstrat că este absolut normal să reciclezi un articol vestimentar, mai ales dacă acesta costă 800 de dolari, potrivit Harper’s Bazaar.

Și Kate Middleton este un fan înfocat al ținutelor reciclate, purtând de mai multe ori piese vestimentare făcute de Alexander McQueen, Alessandra Rich și Catherine Walker.

Letizia este cunoscută și pentru faptul că poartă la mai multe evenimente aceleași piese extrem de accesibile, cum ar fi pantofii ei favoriți Steve Madden și rochia Zara în valoare de 49 de dolari.

Doar pentru că un membru al familiei regale este sfătuit cumpere un nou outfit pentru orice eveniment, acest lucru nu înseamnă că mereu trebuie să se simtă presat să o facă, iar Regina Letizia știe acest lucru foarte bine.