News

Rose Leslie a născut! Kit Harington, tătic pentru prima oară

iulia.statie
February 17, 2021 11:03 AM

Rose Leslie și Kit Harington, ce s-au îndrăgostit pe platourile de filmare de la ‚Game of Thrones’, au devenit părinți! Cei doi au fost fotografiați în Londra alături de bebeluș, dezvăluind astfel că actrița a născut.

Pe aceeasi temaEmilia Clarke s-a tatuat în cinstea serialului Game of Thrones. Ce și-a tatuat vedeta

Rose Leslie și Kit Harington au devenit părinți

Aceștia sunt extrem de discreți, dar un reprezentant al lor a confirmat nașterea, dezvăluind astfel și sexul copilului. Se pare că vedeta a adus pe lume un băiețel, iar starurile trăiesc cele mai frumoase momente, deși detaliile privind data nașterii și numele bebelușului sunt încă secrete.

Rose Leslie anunța că este însărcinată în septembrie, într-un interviu și un shooting făcut cu publicația Make. Aceasta a optat pentru a nu discuta foarte mult despre experiența emoționantă, povestind mai degrabă cum a fost să stea în izolare alături de soțul ei.

Aceasta explica pe atunci că ea și soțul ei, Kit Harington, au cumpărat o locuință în Anglia, după ce au locuit în New York timp de ani de zile. „Este incredibil de vechi. Avem un acoperiș din stuf, ce are un cuib enorm pe el. Îmi place să mă gândesc la oamenii ce au locuit acolo. Au fost fericiți, cum au trăit? Toate familiile ce au trecut sub acele grinzi străvechi.”, a zis ea.

„Ce lucru glorios este să fugi în mediul rural și să te refaci. Este un mare privilegiu să trăiești înconjurat de verdeață, cântec, păsări, garduri vii și vecini încântători. Totul este atât de pașnic.”, a continuat actrița.

Cum s-au îndrăgostit Rose Leslie și Kit Harington

Rose și Kit, ce i-au jucat pe Jon Snow și Ygritte în serialul faimos ‚Game of Thrones’, personaje ce se îndrăgostesc, au decis să formeze un cuplu în viața reală, zvonurile cu privire la idila lor începând încă din 2012. Ei confirmau relația în 2016 și se logodeau un an mai târziu. În 2018, pentru nuntă, Rose Leslie purta o rochie de mireasă într-o nuanță de alb-fildeș. Cu un voal care se ducea până în pământ, frumoasa actriță s-a încadrat perfect în peisajul scoțian, cu un aer retro-medieval.

Ceremonia religioasă a avut l

oc la Biserica Rayne, urmată de o recepție la Castelul Wardhill, literalmente parcă rupt din seria-fenomen care a cucerit inimile tuturor fanilor fantasy. „Dacă ești deja atras de cineva și acea persoană joacă rolul iubirii tale în show, e foarte simplu să te îndrăgostești.”, spunea Kit Harington în trecut, explicând cum s-a îndrăgostit de soția sa.