News

Scott Disick și Sofia Richie, surprinși din nou împreună

iulia.statie
July 6, 2020 11:15 AM

Împreună din nou sau doar prieteni? Scott Disick și Sofia Richie au petrecut 4 iulie împreună, alegând să se relaxeze la plajă pentru această ocazie.

Pe aceeasi temaSofia Richie și Scott Disick au făcut următorul pas! Ce spune tatăl Sofiei despre iubitul cu 16 ani mai bătrân al fiicei lui

Scott Disick și Sofia Richie s-au împăcat?

Cei doi au mers la restaurantul Nobu din Malibu alături de Alec Monopoly și iubita lui, Alexa Dellanoson, iar apoi au decis să se distreze la o petrecere pe plajă, după cum au dezvăluit câteva fotografii obținute de către publicația Daily Mail.

Este prima oară când Disick, în vârstă de 37 de ani și Richie, în vârstă de 21 de ani, sunt văzuți împreună încă de când publicația Us Weekly a confirmat despărțirea după trei ani de relație.

La puțin timp după ce aceștia au hotărât să se separe, o sursă a povestit pentru aceeași publicație că ei au ținut legătura și și-au trimis mesaje. Totuși, Scott mai are sentimente pentru fosta lui, Kourtney Kardashian, iar acesta este unul dintre motivele ce a jucat un rol uriaș în despărțire.

„Scott mereu o să o iubească pe Kourtney, iar acesta este un lucru de care Sofia s-a lovit încă de înainte ca totul să devină serios între ei. Este un lucru ce se întâmplă mereu. A devenit mult mai evident pentru ea că familia era o prioritate mai mare atunci când el alegea familia înaintea oricui.”, a spus o sursă.

Kourt și Disick au format un cuplu între 2006 și 2015 și au împreună trei copii, Mason, Penelope și Reign. Cei doi mereu au păstrat o relație apropiată pentru a își crește micuții împreună.

După despărțire, Scott a avut o relație cu Sofia, însă, acesta a trecut prin multe probleme ce au dus la despărțirea dintre cei doi, el internându-se și într-un centru pentru a trece peste traumele din trecut.

„Despărțirea dintre Scott și Sofia era inevitabilă. Scott nu este în cea mai bună formă acum, iar Sofia a trecut prin multe. Situația o întristează, dar încearcă să aibă grijă de ea.”, a explicat o sursă pentru publicația menționată mai sus.