News

Shawn Mendes, despre schimbările pe care le-a adus Camila Cabello în viața lui

iulia.statie
November 23, 2020 15:19 PM

Shawn Mendes spune că iubita lui, Camila Cabello, l-a ajutat să se apropie mult mai mult de alte persoane din viața sa. Cântărețul a vorbit cu publicația VMAN despre relația sa cu Cabello, în vârstă de 23 de ani, dar și despre schimbările aduse în viața lui de către cântăreață.

Pe aceeasi temaCamila Cabello și iubitul ei, Matthew Hussey, s-au despărțit

Ce poveste de dragoste trăiesc Shawn Mendes și Camila Cabello

După ce a povestit că el și vedeta sunt împreună de aproximativ un an și jumătate, acesta a explicat că iubita sa l-a ajutat să se reconecteze cu prietenii și familia de care se depărtase de când a devenit foarte celebru.

„Nu știu dacă a fost chestia mea sau e o chestie de bărbați, dar cred că timp de șapte ani, am mers foarte repede și nu am păstrat legătura cu familia și prietenii…dar cum am ajuns cu Camila, ea a avut imediat familia mai mult în jur.”, a zis el.

„Pentru ea contează mult familia și prietenii. M-a făcut să mă gândesc că trebuie să îmi sun mama. Am început să îmi caut prietenii și familia și aceste conexiuni le simțeam foarte îndepărtate…mă simțeam puțin singur, iar ea a schimbat asta.”, a adăugat artistul.

Ce a dezvăluit cântărețul de iubita sa

Mendes și Cabello sunt împreună încă din iulie 2019 și au decis să se izoleze împreună în casa vedetei din Miami în lunile de carantină. De asemenea, în viitorul documentar Netflix, numit ‚In Wonder’, artistul le oferă fanilor mai multe detalii despre viața sa personală, dar și despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Camila.

Mai mult, cântărețul a povestit și despre faptul că ea l-a inspirat să scrie anumite melodii: „Cântecul meu intră la radio și mă gândesc ‚Totul este despre tine…ele (versurile) au fost mereu despre tine’, iar ea mă întreabă: ‚Despre ce vorbești?’”

„Ele sunt despre tine. Toate melodiile pe care le-am compus vreodată.”, și-a amintit cântărețul că i-a răspuns iubitei sale.