

Shop the look: Bella Hadid

8Bella Hadid a devenit prezentatoarea unei categorii ce se lupta pentru un trofeu la premiile VMA 2020, iar pentru această ocazie, modelul a decis să apară într-o ținută senzuală, cu o linie fină între masculin și feminin, transparentă.
Shop the look: Bella Hadid
Dacă este cineva ce ne inspiră atunci când vine vorba despre întâlnirile spontane sau mai puțin spontane cu foștii parteneri, atunci Bella Hadid este aceea. Pentru cine mai ține minte Met Gala din 2017, modelul a purtat și acolo o creație mulată, transparentă, ca să nu mai vorbim de o prezentare Victoria’s Secret unde întâlnirea dintre The Weeknd și aceasta a rămas un moment iconic. Și acum cei doi s-au întâlnit pentru filmările premiilor VMA 2020, iar Bella, așa cum ne-a obișnuit, a optat în stilul caracteristic pentru o ținută sexy.
Bine, nu doar la aceste întâlniri modelul prezintă ținute bune. Ea a devenit un adevărat reper vestimentar pentru generația tânără, datorită modului de a se juca atât cu piese ultra feminine, cât și cu cele masculine, dar și pentru plăcerea de a avea obiecte vestimentare vintage cu un twist modern.
Ce putem să admirăm de data aceasta la ultimul look ales de Bella este simplitatea complicată pe care a ales-o. Aceasta nu a adăugat vreo bijuterie masivă pentru a încărca ținuta, ci doar o pereche de cercei oversized rotunzi, iar părul l-a coafat într-un coc dezordonat, inspirație anii 1990, pentru acel iz vintage ce a consacrat-o.
Când vine vorba despre piesele vestimentare alese, ea a mizat pe o pereche de pantaloni cu talie joasă, de inspirație masculină, tip costum și un body transparent, cu umerii goi și inserții de material fanteziste, semnat tot de Nensi Dojaka, la fel ca prima piesă. Pentru a contura acest look dramatic, dar în același timp, simplist, ea a mizat pe eyeliner negru, o finisare perfectă a look-ului.
Dacă îți place ținuta pe care Bella Hadid a ales-o, află de unde poţi achiziţiona piesele alese de ea, cu un click pe imaginile de produs!