Fashion

Streetstyle Paris Fashion Week: primele look-uri

iulia.statie
October 1, 2020 17:13 PM

De obicei străzile Parisului erau pline de celebrități, jurnaliști și influenceri, însă, în acest an, cu siguranță totul este mult mai liniștit.

Pe aceeasi tema5 beneficii ale vinului roșu care te vor face să îți torni un pahar chiar acum

Streetstyle Paris Fashion Week

La fel ca și la New York, Londra și Milano, Paris Fashion Week va avea prezentări ce vor respecta regulile de distanțare, dar și show-uri ce se vor desfășura în mediul virual, mai multe case de modă optând pentru a realiza spectacolele în intimitatea casei pentru a nu își pune echipele în pericol și a evita călătoriile.

Deși cu siguranță ne așteaptă mult mai multe look-uri de la acest eveniment foarte popular, deja alegerile trendsetterilor s-au concentrat în jurul unui stil franțuzesc, de toamnă, unde jachetele au fost favorite, iar imprimeurile au fost și ele vedetele show-ului.

Trench-urile cu siguranță sunt obiecte vestimentare pe care o să le tot vedem în acest an, mai ales în acest sezon, așa că nu ne miră alegerea. Interesantă este însă alăturarea pieselor pentru primul look, având o eșarfă și ochelari oversized pentru un aer retro, dar și cizme de cauciuc și un corset pentru a merge spre modernism. Cât despre al doilea, avem o ținută rafinată, cu un twist future nostalgia datorită ochelarilor.

Nici carourile nu trebuie uitate. Pentru că în această toamnă print-ul se reîntoarce în trend-uri, invitații de la acest eveniment au mizat pe diferite piese ce aveau carouri. Deși se găsesc atât pe rochii, fuste și cămăși, până acum am văzut varianta elegantă, piesele în acest gen fiind incorporate în ținute rafinate, nu glam rock, ca de obicei.

Culorile tari sunt și ele preferate, mai ales când vine vorba de jachetele, eșarfele, paltoanele din blană, pentru a scoate ținuta în evidență și a da o pată de culoare veselă. Era de așteptat să vedem astfel de alegeri în materie de jachete, căci le vom tot vedea pe cele de blană în acest sezon, într-o paletă mare.

Îți este dor de pălăria ta de paie? Căciuli, șepci, berete, toate acestea au fost văzute la Paris Fashion Week, demonstrând că, cu siguranță, cele mai frumoase accesorii de cap se găsesc toamna.