Fashion

Trend alert pentru iarnă: cum introduci albul în ținutele tale

iulia.statie
November 19, 2020 16:57 PM

Cum iarna se apropie, este normal să tindem spre ținutele albe, deși, mulți ani la rând această culoare a fost evitată pentru faptul că este foarte greu de întreținut. Totuși, cu puțină atenție și un strop de îndrăzneală, ținutele în această nuanță arată extraordinar.

Pe aceeasi temaCum poți să porți tricourile și cămășile oversized

Piesele albe, un hit în această iarnă

Ca în fiecare sezon, există trend-uri noi, dar și trend-uri vechi pe care reușim să le incorporăm cu succes în garderoba noastră, de unde albul nu trebuie să lipsească în iarna aceasta. Fie că te-ai îndrăgostit de o rochie sau de o jachetă, nu întreba dacă există aceeași piesă și pe negru înainte să te gândești de două ori!

Rochiile maxi sunt extrem de versatile pentru sezonul răcoros, mai ales pentru faptul că pot fi asezonate cu diferite accesorii, pentru a obține de la un stil elegant, la unul edgy. În plus, poți adăuga mai multe piese peste, cum ar fi o jachetă sau un pulover pentru a te asigura că ținuta îți va ține de cald toată ziua. Dacă nu preferi tocurile, nu este nimic, acestea pot fi purtate atât cu bocanci, cât și cu ciocate.

Ce nu ar putea lipsi niciodată din garderoba de toamnă/iarnă? O jachetă călduroasă! Fie că este un trench, o haină din blană ecologică sau o geacă din fâș, piesele acestea sunt rar abordate în alb, chiar dacă această nuanță este perfectă pentru a te scoate din anonimat în acest sezon.

În caz că ai nevoie de un look pentru o petrecere sau pentru un eveniment, optează pentru o cămașă albă, o piesă ce o ai cu siguranță în dulap și o fustă cât mai nonconformistă. Spre exemplu, Caroline Daur a apărut la Săptămâna Modei într-un astfel de look, îmbinând atât un aer vintage, cât și unul modernist.

Salopetele sunt uneori piese uitate de multe dintre noi, însă, acestea nu doar că sunt foarte ușor, dar nici nu necesită mult timp pentru a fi accesorizate. De la o piesă utilitară, la una elegantă, există atât de multe opțiuni pentru o abordare simplă!

Cum am tot văzut în ultima vreme costumele reinventate, atât la Săptămânile Modei, purtate de trendsetteri, cât și pe podiumuri, este timpul să îți mărești garderoba cu o creație așa. Nu doar că albul imaculat te pune într-o poziție rafinată, dar și îți dă voie să experimentezi cu accesorii cât mai colorate, fără a depăși zona eleganței.

Piesele din tricot sunt un mare hit în acest sezon, mai ales pentru faptul că pandemia ne-a demonstrat nevoia de a migra spre piese confortabile atunci când lucrăm de acasă, sau atunci când ne grăbim să ajungem undeva fără a pierde foarte mult timp. Purtate de toate vedetele din întreaga lume, set-urile knitwear nu par să dispară prea curând, căci au tot ce ne dorim! Sunt confortabie, călduroase și arată foarte bine.