Fashion

Trend-uri de care nu o să te desparți în această toamnă

iulia.statie
October 27, 2020 16:09 PM

Cum a început un nou sezon și tindem să ne cumpărăm cât mai multe lucruri pentru a avea ținute desăvârșite, există, totuși, câteva trend-uri ce oferă o perspectivă a cum va arăta toamna noastră din punct de vedere vestimentar.

Pe aceeasi tema10 idei de torturi de nuntă acum în trend

Unele nu ar trebui să ne surprindă, căci am văzut aceste piese în magazine deja de ceva vreme, iar de alte creații nu ne despărțim toamna, fiind un must-have atunci când vorbim despre vremea ploioasă și răcoroasă. Totuși, există altele extrem de chic, dar și unele ce au fost influențate de lunile trăite în perioada de izolare, ce a schimbat tot ce știam despre stilul vestimentar și nevoile noastre privind confortul.

Jachete-cămăși

Are toată lumea în dulap în palton? Dar o cămașă în carouri? Combinația dintre cele două nu ne miră, pentru că acest print inedit a revenit în trend-uri în acest sezon, iar piesa ce aduce două must-have-uri împreună îți va ține de cald toată toamna.

Pantaloni de sport

Ținând cont că în lunile de izolare am trăit în pijamale și în pantaloni de sport, nu ne miră că aceștia încă sunt la mare căutare și acum. Investește în piese luxoase ce se pot potrivi și cu jachete, dar și cu alte creații mult mai elegante din acest sezon pentru look-uri chic.

Cizme de cauciuc

Cizmele de cauciuc se găsesc în toate formele și culorile, iar aceste creații combină stilul utilitar cu simțul modei, încălțămintea fiind un must-have atunci când vremea este ploioasă, dar totuși, rămânând versatilă.

Bej

Bej pe bej. Poate că sunt plictisitor la început și ne este tuturor greu să trecem de la culorile tari pe care le-am preferat toată vara la această combinație stinsă, dar, totuși, nuanțele de nude aduc înapoi o eleganță și un rafinament aparte, fiind greu de stăpânit.

Rochii-pulover

În caz că te potrivești mai bine cu un stil vestimentar senzual sau romantic, aceste rochii te vor ajuta să îți păstrezi atât sensibilitatea, cât și sex-appeal-ul. Optează pentru una cu mâneci lungi pentru a o putea stiliza în feluri diferite.

Vesta

Combinația dintre o jachetă și o cămașă este extrem de populară printre cei din noua generație, reprezentând un truc ușor de styling pentru toamnă. Bineînțeles, piesele oversized sunt cele mai bine privite, însă, te poți juca cu acest trend ținând cont de stilul tău.