Trenduri lansate pe podiumurile New York Fashion Week

New York Fashion Week este în plină desfășurare, iar designerii se întrec în look-uri care mai de care mai spectaculoase și nonconformiste. Iată cele mai importante tendințe pentru sezoanele viitoare, lansate pe podiumurile New York Fashion Week în ultimele zile.

Trenduri lansate pe podiumurile New York Fashion Week
Ținutele într-o singură culoare
Ținutele într-o singură culoare au fost unul dintre trendurile majore ale secolului trecut, și iată că această Săptămână a Modei le-a readus în lumina reflectoarelor. La Tibi s-au remarcat ansambluri de top și pantaloni în nuanțe foarte apropiate de roz sau oranj, iar la Deveaux am putut remarca look-uri mai compuse în nuanțe naturale de bej și kaki.

Piesele oversized
Oversized-ul pare să nu iasă prea curând din topul tendințelor, astfel că încă se regărește din belșug pe podiumuri. Chromat a fost una din casele care a scos în evidență supradimensionarea, cu ajutorul unei jachete puffer cropped, într-o nuanță de verde neon- tipic Chromat. La Prabal Gurung întâlnim sacouri cu umeri supradimensionați, dar și una dintre cele mai hot accente ale acestui sezon- mânecile supradimensionate și bufante. Feminine și foarte aparte, acestea dau personalitate oricărei ținute, mai ales alăturate unei rochii.

Piesele metalizate
Moda anilor ‘90-‘00 continuă să fie la conducere, majoritatea tendințelor acestui sezon provenind din acele vremuri. Piesele metalizate nu fac excepție. Fie că este vorba de o rochie bodycon metalizată ca în cazul Brandon Maxwell, sau o salopetă cu snakeprint argintie metalizată, cum propune LaQuan Smith, variantele pentru sezonul de Primăvară/Vară sunt nesfârșite.

Tulle-ul
Tulle-ul încă se ține tare pe poziții în topul trendurilor. Dincolo de podiumurile Haute Couture, din ce în ce mai multe case Ready-to-Wear optează pentru acest artificiu în colecțiile lor. Până acum, Christian Siriano a impresionat printr-o fustă de tulle turcoaz pal, Christopher John Rogers prin niște fâșii de tulle aplicate în lateralele și în partea superioară a unei rochii portocalii mulate.

Corsetele
Corsetele au revenit în moda momentului, și le putem cataloga drept cele mai ravisante și fermecătoare piese feminine. La New York Fashion Week, le-am regăsit în colecțiile LaQuan Smith (animal print), Priscavera (în nuanțe îndrăznețe de roșu și verde neon), și Khaite (din bumbac cu volane).

Urmărește galeria foto pentru mai multe look-uri inspiraționale regăsite pe podiumurile Săptămânii de Modă de la New York.