Fashion

Doi ani fără Karl Lagerfeld

iulia.statie
February 19, 2021 10:40 AM

19 februarie 2019, o zi tristă pentru lumea modei. Karl Lagerfeld a plecat dintre noi, iar această dată nu o să fie niciodată uitată. Designer-ul a lăsat în urma sa o moștenire uriașă și unele dintre cele mai iconice creații și momente. Doi ani mai târziu, lumea modei încă nu poate să treacă peste faptul că el a dispărut dintre noi, elegant și discret, așa cum și-a trăit toată viața.

Pe aceeasi temaChanel, prezentare spectaculoasă la New York. Moda inspirată din Egiptul Antic

Karl Lagerfeld, creatorul de modă ce a făcut istorie

Născut în Hamburg, Germania în 1933, Karl a fost încă din copilărie un om extrem de muncitor și o persoană excepțional de creativă, aura lui fiind sinonimul modernității și creativității. Om al prezentului, dar în același timp și al viitorului, Karl o să fie amintit ca un gentleman ce și-a devotat 68 de ani modei.

La 16 ani, mama sa l-a dus la prezentarea de modă Chirstian Dior din Hamburg, ce a venit ca o revelație pentru acesta. Cu toții știm ce a urmat după, familia Werheimer întrebându-l dacă poate să ia cârma casei de modă, în 1983, pe când avea 50 de ani.

Trecuseră 12 ani de când Gabrielle Chanel decedase, iar brand-ul avea nevoie de un aer fresh. La scurt timp, costumele Chanel au devenit jocul favorit al lui Karl. El a transformat piesele vestimentare în unele ultra chic, de lux, foarte actuale și extrem de profitabile. Acesta a realizat 180 de show-uri de modă încă de la primul spectacol Haute Couture din 1983, până la ultima sa colecție din 2019.

Directorul creativ Chanel din 1983, Fendi din 1965 și creatorul propriei linii vestimentare, Karl își ducea viața după câteva reguli simple. „Biografia mea: nu am nevoie să o scriu, o trăiesc.” Lagerfeld pare că a avut milioane de vieți, dedicându-se total modei, dar adorând fotografia, filozofii, scriitorii și artiștii.

„Mereu am știu că sunt făcut pentru a trăi ca și cum aș trăi și că o să fiu un fel de legendă.”, spunea Karl în ‚The World According to Karl’. Acest geniu nemuritor și-a îmbrățișat era așa cum nimeni nu a mai făcut-o.

Ultima prezentare semnată de Karl a fost prezentată cu un decor alpin superb, inspirat din ținuturile din Austria, locul în care acesta s-a născut. Toată lumea ce l-a iubit a fost prezentă, iar muzele casei ca Naomi Campbell și Claudia Schiffer au fost în public, iar Cara Delevigne a deschis show-ul. Acest spectacol a prezentat încă o dată viziunea lui Karl, împletirea masculinului cu a femininului și a minunat încă o dată publicul prin munca extraordinară depusă de Lagerfeld și Virginie Viard. Potrivit casei de modă, Karl știa că nu o să mai fie printre noi atunci când a plănuit această colecție alături de succesoarea sa.

Lumea plină de creativitate pe care Karl a adus-o printre noi tocmai a devenit istorie, iar acum ar trebui să ne uităm la ce va urma. Ce a oferit el este mai presus de cuvinte, iar ceea ce a lăsat în urmă ne va aminti multă vreme de acesta.