Unchiul Ducesei Kate Middleton a vorbit despre relația dintre nepoata lui și Meghan Markle. Ce a putut să spună despre fosta actriță
Interviul exploziv dat de Prințul Harry și Meghan Markle pentru Oprah Winfrey a născut multe controverse, mai ales că aceștia au vorbit despre momentele trăite alături de Familia Regală și despre relația pe care o au cu Prințul William și soția lui, Kate Middleton.
Unchiul Ducesei Kate Middleton a făcut dezvăluiri controversate despre Meghan Markle
În trecut, se zvonea că Meghan Markle a făcut-o pe Kate Middleton să plângă, iar oficialii de la Palat niciodată nu au negat știrile din presă. Aparent, s-a întâmplat exact opusul, iar, până la urmă, Ducesa de Sussex a vărsat lacrimi. Cele două s-au împăcat după ce soția Prințului William și-a cerut scuze și i-a trimis flori rudei sale.
„Povestea cu Kate nu s-a întâmplat. Înainte de nuntă, ea era supărată privind rochiile pe care fetele ce aruncau cu flori le purtau și m-a făcut să plâng. Mi-a rănit sentimentele. Săptămâna înainte de nuntă a fost foarte grea, iar ea era supărată, dar și-a cerut scuze. Mi-a trimis flori cu un bilețel în care își cerea scuze.”, a zis Meghan Markle.
Gary Goldsmith, unchiul soției Prințului William, a dezvăluit că nu are deloc încredere în tot ce a spus Meghan Markle. „Nu cred deloc că Kate a făcut-o pe Meghan să plângă. O cunosc pe Kate de când s-a născut și nu este deloc rea. Pur și simplu nu este în natura ei.”, a spus acesta pentru publicația Daily Mail.
Acesta a adăugat că nepoata lui este chiar mai drăguță în interior decât în exterior, iar apoi a avut câteva vorbe grele de spus la adresa Ducesei de Sussex. „Dacă cineva ar fi avut o criză, trebuie să fi fost Meghan. Kate ar fi încercat să facă pace.”, a adăugat Gary Goldsmith.
Ce a putut să spună unchiul Ducesei Kate Middleton despre soția Prințului Harry
De asemenea, acesta a dezvăluit că nu crede poveștile pe care le-a spus Meghan Markle pentru Oprah Winfrey, nu doar pentru că nepoata lui, Kate Middleton, este o persoană excepțională, dar și pentru faptul că soția Prințului Harry a lucrat ca și actriță.
„Este o vedetă de la Hollywood. Nu poți da vina pe un tigru pentru că a mușcat o oaie. Dar nu cred un cuvânt care iese din gura ei. Este actriță și știe să-și manipuleze publicul.”, a zis el. „Nu cred o secundă că a trebuit să caute pe Google versurile imnului național. Harry îl cântă încă de când avea cinci ani.”, a continuat acesta.
La un moment dat în timpul interviului, Meghan Markle a dezvăluit că nu își mai dorea să trăiască din cauza presiunii la care era supusă, dar și că s-a confruntat cu rasismul din partea Familiei Regale după ce soțul ei a fost întrebat despre cât de închisă o să fie pielea bebelușului lor, Archie. Unchiul Ducesei Kate Middleton a avut câte ceva de zis și despre aceste subiecte.
„Unde era el aici? Cu siguranță, ca soț al ei, trebuia să îi ofere ajutorul și sprijinul de care era nevoie. A fost ofițer superior în armată, a fost într-o zonă de război. Trebuia să fie ferm pentru el și pentru soția lui.”, a zis acesta.