
Uups! Dior Couture vs. Moschino


Trebuie să recunoaştem că epoca Galliano a fost cel puţin spectaculoasă pentru casa Dior. Un artist complex, extrem de nonconformist, acesta a propus colecţii intrigante şi incomparabil de curajoase faţă de cele pe care le admirăm astăzi la celebra casă.
Creaţiile sale au inspirat însă mulţi alţi designeri şi iată că la peste 10 ani distanţă, Moschino recrează aproape identic o propunere Dior!
Uups! Dior Couture vs. Moschino
In colecţia couture de toamnă/iarnă 2007, John Galliano propunea pentru Dior o ţinută tip arlechin, în nuanţe metalizate de lila. Este vorba despre un deux pieces, compus dintr-o jachetă şi o pereche de pantaloni asortate, completate de o pălărie inedită.
Colecţia aniversară a 60 de ani Dior a fost una teatrală, romantică şi delicată, plină de simboluri ale casei franceze, evocând siluetele new-look
La mai bine de 10 ani distanţă, admirăm pe podiumul de la Milano colecţia Moschino de primăvară/vară 2020 o ţinută aproape identică. Jeremy Scott a imaginat o ţinută tip arlechin, prezentată de Bella Hadid, ce seamănă izbitor cu cea propusă de Galliano pentru Dior.
Uups!