News

Povestea de dragoste dintre Andreea Marinescu, prezentatorea știrilor Pro Tv, și soțul ei. Cum s-au cunoscut

andreea voicu
February 4, 2019 13:51 PM

Andreea Marinescu, prezentatoarea știrilor Pro Tv, a fost întotdeauna o fire discretă. Viața personală a încercat să și-o țină departe de ochii curioșilor.

Pe aceeasi temaAna Baniciu, în costum de baie la -10 grade! Artista are un fizic de invidiat

Recent, frumoasa știristă a acordat un interviu pentru revista VIVA!, unde a dezvăluit lucruri pe care nu le știai până acum despre ea. Aceasta a povestit cum a început să lucreze în televiziune.

”A fost un început cu foarte mari emoții. Îmi doream să fiu prezentator cam de când m-am angajat, adică de la 19 ani, ca orice adolescentă căreia îi face cu ochiul meseria de prezentator.

Însă acel moment a venit abia după 13 ani de experiență ca reporter la Știri, așa că vă închipuiți câtă bucurie a fost în sufletul meu. Țin minte că, în momentul în care mă pregăteam pentru direct, eram atât de stresată să fie bine și să pot intra în emisie mai repede, că mai mereu mă bâlbâiam la probe. Însă, de îndată ce am auzit numărătoarea, lucrurile au stat un pic altfel, din fericire”, a conchis ea.

Povestea de dragoste dintre Andreea Marinescu, prezentatorea știrilor Pro Tv, și soțul ei

De asemenea, Andreea Marinescu a vorbit și despre soțul său. La început, ea a fost reporter acreditat la Poliție, iar el polițist. Așa a început povestea lor de dragoste. Andreea Marinescu s-a căsătorit cu poliţistul criminalist Adi Tiulescu, în 2018. Ceremonia a fost una extrem de discretă şi vine la un an după ce au devenit părinţii unui băieţel.

”Ne știm de aproape 20 de ani, când neam întâlnit, întâmplător, la o discuție despre o crimă. Eu eram reporterul curios, el ofițerul care nu era tocmai încântat că din nou presa cere detalii. Dar nu a fost să fie atunci, ci abia după nouă ani, când amândoi tocmai puseserăm punct unor capitole din viața noastră. Ne-am întâlnit tot la Poliție, dar de data aceasta era o festivitate, se împlineau 10 ani de când își începuse activitatea serviciul unde era și el ofițer, iar mie mi se stricase ceva la telefon.

El a știut să-l repare și îmi amintesc că am remarcat că îi venea impecabil costumul. Avea o sclipire foarte frumoasă în privire când mi-a înapoiat telefonul. După câteva zile, au urmat un ceai și… o foarte frumoasă poveste de dragoste presărată cu cântece la chitară târziu în noapte, la telefon, cu poezii și surprize, cu suișuri și coborâșuri care ne-au arătat că noi chiar suntem făcuți unul pentru celălalt”, a mai adăugat Andreea Marinescu.