Beauty

7 Vitamine pentru un păr frumos și sănătos

A. S.
November 10, 2019 18:36 PM

Căderea părului și problemele scalpului pot fi o dovadă a carenței unor vitamine pentru păr. Află care sunt vitaminele esențiale pentru sănătatea părului și a scalpului

Indiferent câte măști pentru păr și tratamente am folosi,părul sănătos este dependent de complexul de vitamine B, în special de biotină, B12, B3, B5 și B7, care se găsesc în carne, cereale integrale și legume cu frunze verzi. Acest important grup de vitamine este vital pentru metabolismul acizilor grași care sunt esențiali pentru sănătatea și flexibilitatea membranelor celulare, menținând părul puternic și lubrifiat.

Vitamine pentru păr. Complexul de vitamine B

Carenţelede vitamine B pot contribui la subnutriția celulelor foliculare ale părului.

Vitamina B7 (Biotina) pentru păr

Una dintre cele mai benefice vitamine pentru creșterea părului este vitamina B7, adică biotina. Studiile au arătat că deficitul de biotină din organism este corelat cu căderea părului, iar tratamentele care conțin biotina au randament maxim. Biotina este o coenzimă care reacționează cu enzimele pentru a face aminoacizii, blocurile de proteine cum ar fi keratina, proteina din care este făcut părul. Această vitamină este, de asemenea, asociată cu o îmbunătățire a rezistenței și elasticității cortexului – cel mai gros strat al părului. Biotina poate fi găsită într-o serie de alimente. Bananele au cea mai mare concentrație, dar cele mai multe legume (inclusiv alunele și lintea) sunt, de asemenea, bogate în biotină

Vitamina B-12 pentru păr

Această vitamină ajută organismul să asimileze hemoglobina care mai apoi va ajuta la oxigenarea scalpului, iar părul va crește sănătos. Lipsa acesteia din organism poate duce la încetinirea ritmului de creștere, dar și la subțierea firelor de păr.

Totodată, ea păstrează rădăcina podoabei capilare sănătoasă și puternică prin hrănirea foliculilor piloși. Lipsa acestei vitamine din organism poate sa conducă la încetinirea ritmului de creștere și la subțierea firelor.

Citește și: 3 MASTI DE PAR CU ULEI DE MASLINE

Vitamina B3 (Niocina) prntru păr

Vitamina B3 ajută la buna circulație a sângelui la nivelul scalpului și astfel contribuie la fire de păr mai puțin predispuse la rupere tocmai datorită faptului că firele de păr sunt fortificate încă de la nivelul rădăcinilor.

Vitamina B 9 (Acidul folic) pentru păr

Acidul folic este o substanță hidrosolubilă și contribuie la formarea de celule sănătoase. Vitamina B 9 este o substanță hidrosolubilă, deci nu rămâne prea mult timp în corp, așa că trebuie luat în fiecare zi pentru a acționa eficient.

Această vitamină ajută la regenerarea țesuturilor și îmbunătățește circulația sângelui, ceea ce face ca foliculii de păr să fie sănătoși.

Alte vitamine pentru păr

Vitamina A

Vitamina A are un rol foarte important în producerea de sebum la nivelul scalpului. Toți ne ferim de un păr cu sebum, gras, însă fără aceasta, părul devine prea uscat, subțire și poate să dezvolte o predispoziție către mătreață și în cel mai rău caz, către ruperea ușoară. Lipsa vitaminei A determină căderea părului, iar fumatul poate să accentueze acest lucru.  Ingredientele cu cea mai mare cantitate de vitamina A sunt cartofii, morcovii, dovlecii și spanacul. Ea poate fi găsită și în lapte, ouă sau iaurt.

Vitamina D

Studiile au arătat că cu cât avem mai multă vitamina D în corp, cu atât ea stimulează creșterea foliculilor de păr și previne alopecia (căderea părului). Sursele alimentare cu cea mai mare cantitate de vitamina D sunt peştele gras, uleiul de ficat de cod și anumite tipuri de ciuperci.

Vitamina C

Vitamina C este necesară pentru o dezvoltare sănătoasă a colagenului, o componentă a firului de păr. Ea se găsește în kiwi, ardei roșu, portocale.  Considerat unul dintre cei mai eficienți nutrienți care ajută la creșterea și întărirea părului, vitamina C creează proteina de colagen – o componentă esențială a structurii părului. De asemenea, aceasta ajută sângele să absoarbă fierul, un mineral necesar creșterii părului.