
Zi istorică în Marea Britanie! Încoronarea regelui Charles al III-lea


Încoronarea regelui Charles al III-lea. La opt luni de la moartea Reginei Elisabeta a II-a, dată la care Charles al Marii Britanii a început oficial să domnească, mai precis pe 6 mai, va avea loc încoronarea propriu-zisă a acestuia, în cadrul unei ceremonii fastuoase, ce îmbină tradițiile străvechi cu privirea către viitor.
Regele a optat pentru o ceremonie mai restrânsă, mai scurtă și mai diversă decât încoronarea anterioară organizată pentru mama sa, în 1953.
Încoronarea regelui Charles al III-lea
Momentul central al evenimentului constă în așezarea pe istoricul Scaun al Încoronării, cunoscut sub numele de Scaunul Regelui Edward 1, realizat la ordinul lui pentru a păstra Piatra din Scone, pe care a adus-o din Scoția la Westminster Abbey, în 1296.
Încoronarea regelui Charles al III-lea. Ce se întâmplă în timpul slujbei de încoronare
Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va conduce ceremonia. Elementele de bază ale slujbei sunt recunoașterea, jurământul, ungerea, învestitura și încoronarea, urmate de întronare și omagiu. După ce va depune jurământul de încoronare, care este un jurământ de a conduce conform legii, de a exercita dreptatea cu milă și de a menține Biserica Angliei, monarhul este uns cu ulei sfânt de către arhiepiscop. Acest moment este considerat cea mai sacră parte a slujbei și nu a fost televizat în 1953.